Decizia ÎCCJ nr. 5/2017 (HP)Paragraful 83
Paragraful 83
35. Totodată, de dezlegarea problemei de drept constând în stabilirea domeniului de aplicare a celor două legi şi rezolvarea conflictului în timp a două acte normative succesive ce reglementează, printre altele, drepturi de natură salarială ale unor categorii de personal bugetar (personal militar, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare) depinde soluţionarea pe fond a cauzei. În esenţă, art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996, republicată, cu modificările ulterioare, prevedea acordarea unui spor de izolare de până la 60% din salariul de bază în favoarea personalului din instituţii publice (deci inclusiv categoria funcţionarilor cu statut special în discuţie), cu respectarea anumitor criterii legale. Ulterior, au intrat în vigoare acte normative al căror scop declarat a fost acela de a stabili un sistem unitar de salarizare a personalului plătit din fonduri publice şi s-a pus problema de a şti dacă dispoziţiile legale susarătate au supravieţuit, în condiţiile în care acest text nu a fost abrogat în mod direct nici prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nici prin Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
Sursa oficială ↗