Decizia ÎCCJ nr. 4/2017 (HP)Paragraful 96
Paragraful 96
60. Astfel, în cauzele conexate Dragotoniu şi Militaru - Pidhorni împotriva României, în care a fost pronunţată Hotărârea din 24 mai 2007*6) (paragrafele 36, 37), Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, numeroase legi folosind formule mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent şi previzibil.
Sursa oficială ↗