Decizia CCR nr. 590/2024Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.10.2024 · dosar 319/285/2020
Punctul 25
25. Curtea reține că, într-adevăr, art. 63^1 din Codul penal din 1969 prevedea că, dacă cel condamnat se sustrage cu reacredință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată, condiționând, așadar, posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii de prevederea, pentru fapta săvârșită, a celor două pedepse în mod alternativ, însă soluția legislativă anterior menționată era aplicabilă, astfel cum rezultă din textul său, în situația neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii, soluție legislativă care a fost preluată, astfel cum am arătat mai sus, la art. 63 din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗