Decizia ÎCCJ nr. 41/2016 (HP)Paragraful 27

Având cuvântul, doamna procuror Antonia Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a susţinut punctul de vedere al Ministerului Public astfel cum a fost formulat în scris, apreciind că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Astfel, chestiunea de drept sesizată nu este una punctuală, iar faţă de întreaga problematică a textului de lege supus analizei a arătat că problema de drept este aptă a fi dezlegată mai degrabă pe calea recursului în interesul legii. În acest sens a precizat că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în lucru în fază avansată o problemă de drept similară cu cea care face obiectul prezentei sesizări, privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 504 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală din 1968 corespunzător art. 539 alin. (1) şi (2) din actualul Cod de procedură penală, cu privire la admisibilitatea acţiunii care vizează acordarea daunelor morale şi materiale pentru privarea sau restrângerea nelegală de libertate, atunci când instanţa penală nu s-a pronunţat cu privire la caracterul nelegal al măsurii privative/restrictive de libertate. A apreciat că nici condiţia noutăţii nu este îndeplinită în cauză, întrucât art. 539 din actualul Cod de procedură penală preia şi configurează în ambianţa acestui act normativ vechea reglementare, fără a exista modificări de substanţă. A susţinut că nu este îndeplinită nici condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept în discuţie, având în vedere că instanţa supremă a soluţionat în recurs astfel de cauze, existând însă orientări jurisprudenţiale diferite.