Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 37/2016 (HP)Paragraful 57

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
07.11.2016
Dosarul
2.461/1/2016

14. Edificatoare sunt în acest sens argumentele reţinute de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 378 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 13 octombrie 2004, potrivit cărora "Curtea constată că art. 57 alin. (2) şi art. 283 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu cuprind nicio dispoziţie potrivit căreia acestea ar putea fi aplicate cu efecte retroactive. Dimpotrivă, în art. 57 alin. (2) se precizează că efectele constatării nulităţii contractului individual de muncă se produc numai pentru viitor. Sub acest aspect, Curtea Constituţională observă că nu are nicio relevanţă dacă nulitatea este absolută sau relativă, deoarece, în niciun caz, nu pot fi anulate prestaţiile executate de părţi (prestarea muncii, plata salariului, alte drepturi şi obligaţii) pe durata existenţei contractului individual de muncă. De altfel, în alin. (1) al art. 57 se prevede că nulitatea contractului individual de muncă este atrasă de «nerespectarea oricăreia dintre condiţiile legale necesare pentru încheierea valabilă a acestuia»."

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie