Decizia ÎCCJ nr. 37/2016 (HP)Paragraful 150
Paragraful 150
În caz contrar ar însemna ca acest domeniu de relaţii sociale să fie sustras normelor juridice care îi guvernează existenţa, prin interzicerea accesului la instanţă, pe perioada în care nu este pasibil de a i se aplica, potrivit legii, sancţiunea civilă a nulităţii. Ar însemna, în egală măsură, a admite în mod inacceptabil ca un angajator să se exonereze de obligaţiile care îi incumbă din astfel de raporturi, refuzând în mod imputabil să confere forma prevăzută de lege forţei de muncă pe care o utilizează. Deşi scopul legiferării art. 16 alin. (1) este orientat spre protecţia "lucrătorului", se ajunge, prin interpretarea contrară, a fi utilizat în contra intereselor persoanei care pretinde că, deşi a prestat activitate în condiţiile de fond ale unui contract de muncă, acesta nu i-a fost încheiat şi predat în formă scrisă.
Sursa oficială ↗