Decizia CCR nr. 560/2024Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.10.2024 · dosar 33.970/3/2019
Punctul 21
21. Din analiza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, Curtea a reținut că scopul adoptării actului normativ a fost acela de a susține familia în vederea creșterii copilului, indemnizația nefiind un drept al copilului, ci al părintelui, suplinindu-se astfel veniturile pe care părintele nu le mai poate realiza din exercitarea unei profesii, pe durata concediului pentru creșterea copilului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 239 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 16, și Decizia nr. 690 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1214 din 11 decembrie 2020, paragraful 27). Dacă indemnizația ar fi fost prevăzută ca un drept al copilului, condiția ca anterior datei nașterii acestuia persoana beneficiară să fi realizat timp de cel puțin 12 luni venituri nu ar mai fi fost inserată în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, ci s-ar fi dispus plata acesteia pentru fiecare copil, indiferent dacă persoana a realizat sau nu venituri supuse impozitului pe venit. Un astfel de drept al copilului este prevăzut expres de art. 49 alin. (2) din Constituție și este transpus la nivel legislativ prin prevederile Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 232 din 7 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 27 mai 2021, paragraful 18). ...
Sursa oficială ↗