Decizia CCR nr. 554/2024Punctul 21
Punctul 21
21. Prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție impun nu doar ca procedura de judecată și competența instanțelor judecătorești să fie reglementate într-o manieră normativă, adică nu în mod arbitrar, eventual prin acțiunea pur discreționară a unei persoane care deține de facto autoritate, ci numai prin lege. Curtea Constituțională, în mod consecvent, a subliniat importanța respectării prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție. De exemplu, în Decizia nr. 713 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 28 februarie 2019, paragraful 29, Curtea a reținut că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituție. Chiar dacă referința explicită a Curții este la regulile de procedură, raționamentul este în egală măsură aplicabil și competenței legiuitorului de a stabili competența instanțelor judecătorești. Regulile care stabilesc procedura de judecată sunt, în mod necesar, subsecvente normelor care instituie competența: doar o instanță competentă să înfăptuiască justiția poate să respecte (sau nu) regulile privind procedura de desfășurare a judecății. ...
Sursa oficială ↗