Decizia ÎCCJ nr. 21/2016 (HP)Paragraful 84

În altă ordine de idei, a susţinut că argumentele prezentate în prezenta cauză, în sensul necesităţii asigurării apărării din oficiu pentru inculpatul persoană juridică, pot prezenta relevanţă din perspectiva unei eventuale critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală sau a fundamentării unei iniţiative legislative care să aibă ca scop extinderea asistenţei judiciare obligatorii şi în cazul inculpaţilor persoane juridice. O atare extindere reprezintă însă atributul exclusiv al legiuitorului, singurul care are posibilitatea, consacrată în art. 61 alin. (1) şi în art. 126 alin. (2) din Constituţie, de a reglementa cazurile în care se impune asistenţa juridică obligatorie pe parcursul procesului penal. Această stare de fapt este confirmată de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, care a respins în mod constant criticile privind lipsa obligativităţii asistenţei juridice obligatorii a inculpatului în faza de urmărire penală (Decizia Curţii Constituţionale nr. 232 din 16 decembrie 1999 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală anterior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 18 februarie 2000). Curtea Constituţională a reţinut că, "în alin. (2) şi (3) ale art. 171 din Codul de procedură penală, sunt prevăzute anumite cazuri în care asistenţa juridică este obligatorie, considerându-se că apărarea este o instituţie de interes social care funcţionează atât în interesul învinuitului sau al inculpatului, cât şi în interesul asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal. Nu constituie o încălcare a prevederilor art. 24 din Constituţie faptul că la alin. (3) al art. 171 din Codul de procedură penală se prevăd unele cazuri de asistenţă juridică obligatorie pentru faza de judecată, diferite de cele prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol pentru faza de urmărire penală, deoarece dispoziţiile constituţionale nu prevăd obligativitatea asistenţei juridice în tot timpul procesului penal, ci doar dreptul părţilor de a fi asistate, drept pe care ele îl pot sau nu îl pot exercita. Textul de lege criticat prevede deci unele excepţii de la regula generală a caracterului facultativ al asistenţei juridice. Stabilirea, extinderea sau restrângerea acestor excepţii este de competenţa exclusivă a legiuitorului".