Decizia CCR nr. 517/2024Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.10.2024 · dosar 45.233/3/2018
Punctul 27
27. Prin urmare, dat fiind faptul că prevederile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2020 nu mai sunt în vigoare și având în vedere că acestea nu au fost aplicabile și nu au produs efecte juridice în cauză (hotărârea judecătorească pronunțată în cauză, respectiv actele administrative emise nefiind întemeiate pe aceste dispoziții legale, care nu erau în vigoare la data pronunțării acestora), nu sunt incidente în prezenta cauză considerentele și soluția de principiu rezultată din Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2020 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗