Decizia ÎCCJ nr. 19/2016 (HP)Paragraful 37

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 13.06.2016 · dosar 1.361/1/2016
Paragraful 37
7. În motivarea contestaţiei se arată că decizia contestată nu respectă condiţiile de formă prevăzute de Codul muncii, în cuprinsul art. 252 alin. (2) , dispoziţii pe care contestatorul le solicită a fi luate în considerare pentru analogia de izvor, efecte juridice şi posibilitatea de contestare dintre decizia de desfacere a contractului individual de muncă şi decizia de suspendare a contractului individual de muncă; consideră decizia contestată ca fiind nulă, deoarece nu au fost precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă încălcate de salariat, lipseşte menţiunea privind posibilitatea contestării deciziei şi nu s-a indicat termenul în care contestaţia poate fi formulată. Sunt formulate şi critici privind temeinicia acestei decizii, deoarece elementele pe care se întemeiază suspendarea nu sunt obiective şi lasă loc arbitrariului, iar suspendarea s-a dispus fără respectarea unui termen rezonabil.
Sursa oficială ↗