Decizia CCR nr. 516/2024Paragraful 25

Legiuitorul nu poate realiza decât o individualizare legală a pedepsei, adică o individualizare abstractă, stabilind criterii de individualizare, precum și limite minime și maxime ale pedepsei, iar judecătorul este cel care realizează o individualizare concretă, raportată la gravitatea faptei, gradul de pericol social, împrejurările în care fapta a fost comisă, la modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă sau la circumstanțele personale ale contravenientului. Însă, potrivit textelor de lege criticate, această individualizare judiciară, concretă, este interzisă, legiuitorul stabilind - în mod abstract - pedeapsa complementară, pe grupe de sancțiuni, astfel cum prevăd dispozițiile art. 100 alin. (3) , art. 101 alin. (3) , art. 102 alin. (3) și art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, arogându-și competența de judecător. Or, sancțiunea - în speță, pedeapsa complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul - este individuală, trebuind a fi stabilită pentru fiecare caz în parte, în cadrul unei individualizări realizate de judecătorul cauzei, care să țină seama de gravitatea faptei, gradul de pericol social, împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă sau de circumstanțele personale ale contravenientului, evident în limitele stabilite de legiuitor. Fiecare contravenție se săvârșește în condiții proprii, specifice, ceea ce necesită și o individualizare corespunzătoare. A proceda altfel ar însemna că toate contravențiile sunt săvârșite în mod identic, ceea ce este exclus. Astfel, individualizarea unei pedepse trebuie să fie reală și efectivă, neputându-se suprapune individualizarea legală cu cea judiciară.