Decizia CCR nr. 502/2024Punctul 5
Punctul 5
5. Prin Sentința civilă nr. 9.235 din 27 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.431/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (5) , ale art. 17 și ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare. Excepția a fost ridicată de M.C. în soluționarea unei cauze civile. Prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, autorul excepției a solicitat să se dispună rectificarea mențiunilor referitoare la condamnarea sa pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 197 alin. 2 lit. b) din Codul penal din 1969, în sensul radierii acesteia din Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor (Registru). În motivare, a susținut că, printr-o sentință penală din anul 1991 a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi, pedeapsa fiind executată până în iunie 1997, iar, printr-o altă sentință penală din anul 2006, a fost admisă cererea de reabilitare judecătorească. ...
Sursa oficială ↗