Decizia CCR nr. 487/2024Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.10.2024 · dosar 23.165/3/2019
Punctul 24
24. În ceea ce privește susținerile privind discriminarea creată între persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii, prin aplicarea unui sistem de calcul diferit, în funcție de data acordării acestora, invocând jurisprudența sa anterioară, Curtea a reținut că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia, menționând că: „Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective“ (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la prezenta cauză, inegalitatea de tratament juridic nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiași principiu mai sus amintit, respectiv tempus regit actum (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragraful 19). ...
Sursa oficială ↗