Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 15/2016 (HP)Paragraful 59

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
08.06.2016
Dosarul
1.623/1/2016

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 29 din 19 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2016, s-a reținut, cu referire la interpretarea acestor dispoziții, că "per a contrario, în situația în care niciuna dintre infracțiunile concurente pentru care s-au aplicat pedepse individuale prin hotărâri definitive nu a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni va fi cel prevăzut de Codul penal anterior - care, în acest caz, este legea penală mai favorabilă condamnatului căruia i se stabilește în procedura reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală pentru prima dată pedeapsa rezultantă". Această interpretare reținută de Curte are în vedere ipoteza în care Codul penal anterior este reținut drept legea penală mai favorabilă, dar atunci când aceasta este stabilită ca fiind actualul Cod penal, concluzia ar trebui să fie aceea că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni va fi cel prevăzut de Codul penal în vigoare, în considerarea aplicării globale a legii penale mai favorabile.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie