Decizia CCR nr. 492/2024Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că a înaintat două cereri către penitenciar, prin care a solicitat să fie selecționat la muncă, însă acestea au fost respinse, astfel că s-a adresat judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. Acesta, la rândul lui, a respins plângerea formulată de autor. Consideră că textul de lege criticat încalcă dreptul la muncă, drept fundamental, care nu poate fi îngrădit decât în anumite condiții expres prevăzute de Constituție. Susține că sintagma „li se poate cere să muncească“ nu respectă principiul previzibilității normei juridice, garantat de art. 1 alin. (5) din Constituție, și, totodată, prin această formulare, legiuitorul a transferat exercitarea dreptului la muncă de la persoana privată de libertate la administrația penitenciarului. De asemenea, susține că privarea de libertate, fără ca persoana condamnată să aibă acces la un loc de muncă, poate leza integritatea fizică și psihică a acesteia. ...