Decizia CCR nr. 505/2024Punctul 12
Punctul 12
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, și anume fazei de executare, și privesc condițiile de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Cadrul normativ existent în materia regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate cuprinde ansamblul de reguli privind executarea pedepselor privative de libertate și este bazat pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile prevăzute de lege. Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabilește de către comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, alcătuită din: directorul penitenciarului, care este și președintele comisiei, șeful serviciului sau biroului pentru aplicarea regimurilor și șeful serviciului sau biroului educație ori șeful serviciului sau biroului asistență psihosocială. Decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate împreună cu menționarea căii de atac existente și a termenului de exercitare a acesteia. Împotriva modului de stabilire a regimului de executare, persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, iar împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul. Instanța se pronunță prin sentință definitivă, care se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului. ...
Sursa oficială ↗