Decizia ÎCCJ nr. 13/2016 (HP)Paragraful 57

În motivarea acestui punct de vedere s-a susţinut că o eventuală reţinere a formei continuate a infracţiunii, potrivit Codului penal din 1969, şi o aplicare a pedepsei pentru forma de bază a infracţiunii stabilite de Codul penal în vigoare ar conduce la crearea unei a treia legi, ceea ce contravine principiului legalităţii pedepsei, iar singurul mod în care se poate proceda la stabilirea maximului special cerut de art. 6 din Codul penal este prin raportare la dispoziţiile prevăzute pentru concursul de infracţiuni. Opinia exprimată a fost motivată şi pe considerentul că în raport cu art. 6 din Codul penal, operaţiunea de comparare a pedepselor are un caracter strict teoretic într-o primă etapă, hotărârea de condamnare se bucură de autoritate de lucru judecat sub aspectul stabilirii vinovăţiei pentru toate actele materiale care însă, fiecare în parte, prezintă conţinutul constitutiv al unei infracţiuni şi este exclusă compararea pedepsei aplicate pentru o infracţiune continuată, cu pedeapsa ce s-ar aplica pentru o infracţiune simplă. Chiar dacă nu operează o schimbare a încadrării juridice, trebuie aplicat tratamentul sancţionator potrivit legii penale mai favorabile, în mod global (Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara).