Decizia ÎCCJ nr. 9/2016 (RIL)Paragraful 139

59. În legătură cu interpretarea art. 272 din Codul muncii privind regimul probator, se solicită, în al treilea rând, a se statua cărei părţi îi revine sarcina probei în ceea ce priveşte dovedirea condiţiilor de muncă efective şi procentul din timpul de lucru în care acestea s-au manifestat, în condiţiile în care, astfel cum se arată în conţinutul sesizării, expertiza dispusă în cauză nu este relevantă. Nici în acest caz nu rezultă existenţa unei practici neunitare în interpretarea unei dispoziţii legale, ci se identifică o problemă de valorizare a probatoriului cu înscrisuri şi expertiză. Astfel, jurisprudenţa considerată a fi fost în sensul neaplicării art. 272 din Codul muncii, republicat, analizează tot problema utilităţii expertizei, în lipsa unor înscrisuri preexistente care să certifice condiţiile efective de muncă şi proporţia de timp lucrată, iar cea identificată în sensul aplicării textului de lege menţionat se referă la posibilitatea valorificării raportului de expertiză în condiţiile în care angajatorul nu a contestat situaţia de fapt prezentată de angajat.