Decizia ÎCCJ nr. 12/2016 (HP)Paragraful 29

În ceea ce priveşte prima problemă de drept s-a susţinut că opinia parchetului este în sensul unei interpretări extensive a normei legale, respectiv că poate fi indemnizat atât prejudiciul de afecţiune, cât şi prejudiciul încercat prin restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială suferit de părinţii victimei directe a infracţiunii de vătămare corporală din culpă. La această concluzie se poate ajunge prin metoda interpretării sistematice a chestiunii analizate, sens în care invocă dispoziţiile art. 1.357 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, coroborate cu art. 1.381 alin. (1) din acelaşi cod, conform căruia orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, precum şi dispoziţiile art. 1.349 alin. (2) şi art. 1.385 alin. (1) din Codul civil, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului. Având în vedere şi denumirea marginală a art. 1.391 din Codul civil - "Repararea prejudiciului nepatrimonial", s-a apreciat că principiul constă în repararea integrală a prejudiciului, de orice natură sau tip, iar excepţiile ce permit excluderea totală sau parţială a reparării/indemnizării anumitor prejudicii trebuie expres prevăzute de lege. Din această perspectivă s-a susţinut că alin. (2) al acestui text de lege consacră o regulă specială de reparare - pentru prejudiciul de afecţiune suferit de anumite categorii de persoane, ca urmare a decesului victimei directe -, intenţia legiuitorului nefiind aceea de a exclude de la indemnizare prejudiciile suferite de victimele prin ricoşeu în situaţia în care victima directă supravieţuieşte.