Decizia CCR nr. 454/2024Punctul 25
Punctul 25
25. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate intrinsecă, formulată prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) și (3) din Constituție, Curtea observă că prevederile legale criticate instituie condiții referitoare la ocuparea funcțiilor de șef de secție, șef de laborator și șef de serviciu medical în secțiile universitare clinice, laboratoarele clinice și serviciile medicale clinice din spitalele aparținând rețelei sanitare a Ministerului Apărării Naționale. Astfel, pentru ocuparea funcțiilor publice enunțate, legea impune calitatea de cadru militar în activitate medic și organizarea unui concurs. Din perspectiva modului de organizare și funcționare a unităților sanitare, astfel cum rezultă din art. 172 din Legea nr. 95/2006 (spitalele publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății, spitalele din rețeaua sanitară proprie a ministerelor și instituțiilor publice, altele decât cele ale Ministerului Sănătății și ale autorităților administrației publice locale, spitalele din rețeaua autorităților administrației publice locale), situația juridică în care se află cadrele militare în activitate medici care lucrează în cadrul spitalelor aparținând rețelei sanitare a Ministerului Apărării Naționale nu este similară cu cea a medicilor „civili“ care lucrează în aceste spitale, astfel că și tratamentul juridic este diferit, și anume reglementarea unor reguli distincte de acces la funcțiile de conducere în cadrul spitalelor, adecvate specificului fiecărui tip de rețele sanitare. ...
Sursa oficială ↗