Decizia ÎCCJ nr. 7/2016 (RIL)Paragraful 100
Paragraful 100
52. Ar urma ca, dacă pricina ajunge în calea de atac pe rolul unui tribunal sau al unei curţi de apel la care una dintre părţi este judecător, să se solicite, de către partea interesată, bineînţeles numai dacă aceasta apreciază necesar, strămutarea pentru bănuială legitimă, soluţie disponibilă şi în trecut pentru această ipoteză şi care prezintă avantajul unei evaluări de la caz la caz a circumstanţelor cauzei şi care ar putea să nu fie de natură să justifice prorogarea competenţei (îndeosebi dacă partea este asistent judiciar sau grefier, ori chiar dacă este judecător, dar, spre exemplu, îşi desfăşoară activitatea în cadrul altei secţii decât cea sesizată cu soluţionarea litigiului).
Sursa oficială ↗