Decizia CCR nr. 449/2024Punctul 33
Punctul 33
33. Referitor la invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a dispozițiilor art. 29 din Constituție, care consacră libertatea conștiinței, Curtea reține că acest drept fundamental este, prin definiție, propriu libertăților constituționale cetățenești, acesta semnificând dreptul fiecăruia de a avea orice opinie sau gândire, precum și libertatea de a opta sau nu pentru o credință religioasă. Acesta este și sensul art. 29 alin. (2) din Constituție, care stabilește că exercițiul libertății de conștiință trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și respect reciproc. În aceste condiții, procedura soluționării unei cereri de recuzare nu poate contraveni unei astfel de libertăți, al cărei obiectiv este cu totul străin raporturilor juridice ce se nasc pe tărâmul dreptului civil sau al celui comercial (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 89 din 4 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996). ...
Sursa oficială ↗