Sari la conținut

Decizia CCR nr. 448/2024Punctul 30

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
15.10.2024
Dosarul
1.295/1/2019

30. Referitor la aplicarea considerentelor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, invocată în susținerea excepției, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile și în prezenta cauză. Soluția pronunțată prin decizia amintită a fost justificată de o serie de elemente specifice, care nu se regăsesc în situația textului de lege ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate. Dintre acestea, determinante au fost faptul că dispozițiile de lege analizate prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 eliminau o cale de atac care existase în reglementarea anterioară, precum și împrejurarea că sancțiunea contravențională a fost considerată „o acuzație în materie penală“, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel că se impunea existența unui dublu grad de jurisdicție, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 538 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 30 septembrie 2020, paragraful 19). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie