Decizia ÎCCJ nr. 3/2016 (RIL)Paragraful 86

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 04.04.2016 · dosar 1/2016
Paragraful 86
26. Cu privire la insesizabilitatea invocată de instanţele care au respins cererile de menţinere a popririi, s-au reţinut următoarele: din analiza, în ansamblu, a prevederilor Legii nr. 275/2006 şi ale Legii nr. 254/2013 rezultă care sunt drepturile şi obligaţiile persoanei condamnate, dar şi drepturile şi obligaţiile administraţiei penitenciarului. Cotele din sumele de bani cuvenite persoanei condamnate pentru munca prestată, alături de alte sume, în cazul în care sunt primite de persoana condamnată, pot fi folosite pentru exercitarea dreptului la petiţionare, a dreptului la corespondenţă, a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical, repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului, cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, inclusiv îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărâri de condamnare, dar şi pentru plata transportului până la domiciliu la punerea în libertate. Prin urmare, titularul sesizării a arătat că unele drepturi, dintre cele anterior menţionate, sunt recunoscute de legiuitor în favoarea persoanei condamnate, iar în cazul în care exercitarea acestora ar fi încălcată, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor.
Sursa oficială ↗