Decizia ÎCCJ nr. 8/2016 (HP)Paragraful 28
Paragraful 28
1. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea pronunţată în data de 15 decembrie 2015 în Dosarul nr. 6.254/118/2014, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) lit. b) raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 19^1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 113/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale, referitor la baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj, respectiv dacă aceasta include şi ajutorul acordat cu ocazia pensionării, şi compensaţia pentru concediul de odihnă neefectuat la încetarea raporturilor de muncă.
Sursa oficială ↗