Decizia ÎCCJ nr. 8/2016 (HP)Paragraful 86

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 30.03.2016 · dosar 558/1/2016
Paragraful 86
În cursul soluţionării apelurilor, la termenul din 21 ianuarie 2016, instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: dacă sintagma "când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică", folosită de legiuitor în cuprinsul art. 6 din Codul de procedură penală, care consfinţeşte principiul "ne bis in idem", are în vedere doar hotărârile pronunţate în materie penală faţă de o persoană pentru aceeaşi faptă - indiferent de încadrarea juridică dată faptei - sau noţiunea de "hotărâre penală" este folosită de legiuitor în sens larg, prin ea înţelegându-se orice fel de hotărâre indiferent de materia în care se pronunţă şi de procedura după care s-a judecat cauza, dacă aceasta ar putea fi apreciată, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 4 al Protocolului nr. 7 al Convenţiei europene a drepturilor omului, că are un caracter penal şi reprezintă o hotărâre prin care s-a produs "condamnarea" penală, civilă, fiscală sau contravenţională a persoanei, trimisă mai apoi în judecată într-un proces penal pentru aceeaşi faptă.
Sursa oficială ↗