Decizia ÎCCJ nr. 8/2016 (HP)Paragraful 169

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 30.03.2016 · dosar 558/1/2016
Paragraful 169
În ceea ce priveşte criteriile după care instanţa naţională poate stabili dacă o anumită sancţiune îmbracă sau nu caracter penal s-a arătat că Curtea de Justiţie a Uniunii Europene face trimitere la trei criterii. Primul este calificarea juridică a infracţiunii în dreptul intern, al doilea, natura însăşi a infracţiunii, iar al treilea, natura şi gradul de severitate a sancţiunii pe care persoana în cauză riscă să o suporte, criterii stabilite de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza Bonda (C-489/10), inspirate însă de Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Engel împotriva Olandei.
Sursa oficială ↗