Decizia CCR nr. 476/2024Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.10.2024 · dosar 4.774/110/2017
Punctul 14
14. Curtea a reținut că prin Legea nr. 213/2015 a fost constituit Fondul de garantare a asiguraților, ce are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. În esență, acest fond garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în această lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății. În cazul în care disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului de garantare a asiguraților cu resursele financiare prevăzute de legea analizată. Curtea a arătat că rolul Fondului de garantare a asiguraților pe piața asigurărilor este acela de a crea un impact pozitiv asupra consolidării încrederii „consumatorului“ de asigurări și de a asigura o bună funcționare și stabilitate a pieței asigurărilor, în general, precum și un grad de predictibilitate a evoluției fiecărui asigurător în parte. În aceste condiții, protecția oferită de o schemă de garantare este mult mai flexibilă și mai rapidă decât cea oferită în cadrul procedurii de faliment, asiguratul putând obține mai repede și mai sigur despăgubirea. Prin urmare, funcția Fondului de garantare a asiguraților este aceea de a plăti despăgubiri/indemnizații creditorilor de asigurări ai societăților de asigurare aflate în faliment, într-o anumită limită stabilită ca plafon de despăgubire, din resursele sale financiare, prevăzute la art. 5 din Legea nr. 213/2015, care provin din următoarele surse: contribuții de la asigurători; dobânzi și penalități de întârziere din plata cu întârziere a contribuțiilor de către asigurători; sume din fructificarea disponibilităților; sume din recuperarea creanțelor Fondului de garantare a asiguraților; sume din alte surse, stabilite potrivit legii; împrumuturi de la instituțiile de credit sau împrumuturi obligatare, prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului de garantare a asiguraților. ...
Sursa oficială ↗