Decizia CCR nr. 458/2024Punctul 15
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 15.10.2024
- Dosarul
- 21.290/215/2020
15. În continuare, Curtea reține că, în jurisprudența sa, s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 (a se vedea Decizia nr. 390 din 6 iunie 2017 și Decizia nr. 767 din 28 noiembrie 2017, precitate). Curtea a statuat că este incontestabil faptul că persoanele care conduc unitățile administrativ-teritoriale, alese prin alegeri libere, periodice și corecte, în acord cu cerințele art. 2 alin. (1) din Constituție, sunt exponenții suveranității poporului, exercitată la nivel național sau local. Nici art. 2 din Legea fundamentală, nici art. 16 alin. (3) și art. 37 din aceasta nu impun, însă, sub aspectul modalității de desfășurare a alegerilor, niciun fel de sistem electoral. Esențiale pentru exercitarea suveranității naționale și respectarea valorilor și principiilor statului de drept democratic sunt, sub acest aspect, organizarea și desfășurarea unor alegeri libere, periodice și corecte. Legiuitorul constituant nu a impus în corpul Legii fundamentale un anumit sistem electoral, acesta fiind, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) , atributul exclusiv al legiuitorului organic. Astfel, prin lege organică, Parlamentul - organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție - își exprimă opțiunea pentru un anumit sistem electoral și îl reglementează. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.