Decizia CCR nr. 455/2024Punctul 24
Punctul 24
24. În același timp, Curtea reține că prevederile de lege criticate fac parte din secțiunea 6: Răspunderea disciplinară, cuprinsă în capitolul III, intitulat Organizarea și funcționarea CMR, din Legea nr. 95/2006, care prin dispozițiile art. 450-459 reglementează răspunderea disciplinară a medicilor, prevăzând, în esență, posibilitatea formulării unei plângeri împotriva unui medic la colegiul al cărui membru este acel medic; organizarea și funcționarea comisiei de disciplină de la nivelul colegiului teritorial și a Comisiei superioare de disciplină de la nivelul CMR, reguli privind membrii comisiilor; sancțiunile disciplinare; examinarea dosarului cauzei disciplinare de către comisia de disciplină de la nivelul colegiului teritorial; dreptul persoanei fizice sau juridice care a făcut sesizarea de a fi informată cu privire la soluționarea cauzei de către comisia de disciplină de la nivelul colegiului teritorial; posibilitatea contestării deciziei acestei comisii de către medicul sancționat, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătății, președintele colegiului teritorial sau de către președintele Colegiului Medicilor din România la Comisia superioară de disciplină; termenul în care poate fi pornită acțiunea disciplinară și dreptul medicului sancționat de a ataca în contencios administrativ decizia de sancționare dată de Comisia superioară de disciplină. ...
Sursa oficială ↗