Decizia CCR nr. 11/2024Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.10.2024 · dosar 3.052F/2024
Punctul 9
9. Așa cum rezultă din actele transmise la dosar de către Biroul Electoral Central, Curtea observă că, astfel cum se desprinde și din decizia contestată a Biroului Electoral Central, documentele pe care doamna Maria Marcu a înțeles să le depună în vederea admiterii candidaturii au fost inițial transmise pe adresa de e-mail a Autorității Electorale Permanente la data de 5 octombrie 2024, fiind apoi înregistrate la Biroul Electoral Central la data de 6 octombrie 2024, după expirarea termenului de depunere a candidaturii, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 și Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 30 august 2024. Totodată, Curtea reține că nu au fost depuse declarațiile de avere și de interese și nici declarația de acceptare a candidaturii, iar lista de susținători cuprinde un singur alegător, fiind depusă în copie. De asemenea, nu a fost depusă în original propunerea de candidatură, iar declarația pe propria răspundere a doamnei Maria Marcu prin care declară că nu a fost membru sau lucrător al fostei Securități nu respectă modelul prevăzut de legislația în vigoare. Având în vedere că nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 27 din Legea nr. 370/2004, Biroul Electoral Central a adoptat Decizia nr. 36D din 6 octombrie 2024 privind respingerea înregistrării acestei candidaturi. ...
Sursa oficială ↗