Decizia ÎCCJ nr. 2/2016 (HP)Paragraful 12
Paragraful 12
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, dispusă prin Încheierea de şedinţă din data de 23 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 44.339/215/2014, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept: "Dacă, în cazul în care un inculpat minor săvârşeşte, în timpul minorităţii, un concurs de infracţiuni, fiind ulterior trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor din cadrul concursului de infracţiuni, prin rechizitorii distincte, iar pentru una dintre infracţiuni i s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate, pe care a executat-o integral înainte de a fi trimis în judecată şi pentru săvârşirea celorlalte infracţiuni din cadrul concursului, în momentul în care i se aplică o măsură educativă pentru toate infracţiunile din cadrul concursului de infracţiuni, conform art. 129 alin. (1) din Codul penal, durata măsurii educative deja executate se scade din durata noii măsuri educative aplicate pentru întreg concursul de infracţiuni sau se va dispune executarea integrală a noii măsuri educative aplicate pentru întreg concursul de infracţiuni, atât în cazul aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate, cât şi în cazul aplicării unei măsuri educative privative de libertate."
Sursa oficială ↗