Decizia ÎCCJ nr. 2/2016 (HP)Paragraful 29

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 26.01.2016 · dosar 4.116/1/2015
Paragraful 29
În temeiul art. 129 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 114 alin. (2) lit. b) din Codul penal şi art. 124 din Codul penal, a instituit faţă de inculpatul N.D.F. măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de un an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 113 şi următoarele din Codul penal, pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus faţă de inculpat măsura educativă a asistării zilnice prin Sentinţa penală nr. 2.626 din 24 aprilie 2014 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare.
Sursa oficială ↗