Decizia CCR nr. 2/2024Punctul 49
Punctul 49
49. Aceste aspecte se impun cu atât mai puternic și mai energic cu cât în cauză este vorba de o funcție de autoritate unipersonală reprezentativă la nivel național, cea mai vizibilă și mai perceptibilă în societate, fiind, în același timp, singura autoritate executivă validată prin alegeri. Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării [art. 80 alin. (1) din Constituție]. Mai mult, Președintele este comandantul forțelor armate și îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, reprezintă statul în relațiile externe, participă la reuniunile Consiliului European, for care oferă Uniunii Europene impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și prioritățile politice generale [art. 15 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană], precum și la reuniunile la vârf ale NATO. Așadar, responsabilitățile Președintelui României sunt esențiale, astfel că persoana care candidează pentru această funcție trebuie, pe lângă îndeplinirea condițiilor legale, să prezinte garanții cu privire la îndeplinirea atribuțiilor prezidențiale, care rezultă din pozițiile publice/faptele notorii/înscrisuri care pot veni în contradicție cu exigențele mandatului de Președinte al României. Astfel, lezarea valorilor constituționale și propaganda anticonstituțională realizată de candidat trebuie constatate și sancționate prin mijloace specifice de drept constituțional din perspectiva dreptului de a fi ales. ...
Sursa oficială ↗