Decizia CCR nr. 405/2024Punctul 14
Punctul 14
14. Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a adus atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, subrogându-se competențelor constituționale ale legiuitorului, ci interpretarea dată are în vedere scopul urmărit de legiuitor la emiterea ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 83/2014 și nr. 57/2015, respectiv de eliminare a inegalităților în salarizare și de înlăturare, astfel, a inechităților din sistemul de salarizare bugetar aplicabil în principal salariului de bază. De altfel, actele normative din care fac parte dispozițiile legale care fac obiectul excepției de neconstituționalitate nu prevăd în mod expres nicio excludere de la aplicare pentru polițiști, intenția legiuitorului nefiind de a restrânge aplicabilitatea textelor legale, forma literară a termenului „salariul de bază“ fiind doar mai restrictivă față de înțelesul larg ce trebuie atribuit textelor interpretate. Un alt argument a fortiori este dat de reglementarea unor dispoziții tranzitorii în cuprinsul art. 93 alin. (2) din secțiunea a 11-a - „Alte dispoziții“ a capitolului II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, în sensul indicării „salariului funcției de bază“ drept noțiune echivalentă „salariului de bază“ în contextul în care rezolvarea conflictului era necesară tocmai pentru că noțiunea de „salariu de bază“ nu mai era una de actualitate în reglementarea salarizării polițiștilor. ...
Sursa oficială ↗