Decizia ÎCCJ nr. 31/2015 (HP)Paragraful 60

Legiuitorul naţional a definit noţiunea de "fraudă" ţinând cont şi de definiţia conferită de dispoziţiile art. 27 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională, potrivit cărora prin "suspiciune de fraudă" se înţelege "o neregularitate care determină iniţierea unei proceduri administrative sau judiciare la nivel naţional pentru a stabili existenţa unei intenţii, în special de fraudă, astfel cum este prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. (a) din Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, instituită în temeiul articolului K. 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană". Modificarea art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, prin adăugarea sintagmei "cu rea-credinţă", presupune comiterea acestei fapte penale numai cu intenţie directă, astfel că în sarcina inculpaţilor nu ar mai putea fi reţinută infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, fiind incidente dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 187/2012, întrucât nu rezultă din probe existenţa relei-credinţe în obţinerea de către inculpaţi a sprijinului financiar pentru agricultură.