Decizia ÎCCJ nr. 31/2015 (HP)Paragraful 159

Instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat întrebările formulate de apărare fără a constata necesitatea acestora pentru soluţionarea cauzei, aspect ce rezultă din considerentele încheierii ce constituie actul de sesizare. În acest context trebuie subliniat şi faptul că sesizarea instanţei supreme trebuie să fie consecinţa constatării utilităţii demersului, simpla solicitare a apărării nefiind o condiţie suficientă. Această concluzie se desprinde din caracterul normei, supletiv, iar nu imperativ, completul va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept. De altfel, jurisprudenţa recentă a valorificat acest caracter, existând încheieri prin care s-au respins solicitările de sesizare ca nefiind necesare în raport cu problematica ce urma a fi soluţionată (încheierile din 14 octombrie 2015 în Dosarul nr. 3.469/2/2014 şi 16 septembrie 2015 în Dosarul nr. 1.725/2/2013, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală; Încheierea din 15 septembrie 2015 în Dosarul nr. 10.347/111/2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea).