Decizia ÎCCJ nr. 16/2015 (RIL)Paragraful 123

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 21.09.2015 · dosar 11/2015
Paragraful 123
Pe de altă parte, se poate spune că legea specială (prin aceasta înţelegându-se legile privind sistemul public de pensii - Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, Legea nr. 263/2010) distinge între persoanele cu handicap preexistent (mediu, accentuat şi grav) şi categoria nevăzătorilor, chiar dacă din punctul de vedere al legii-cadru în materie (Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul comun pentru încadrarea unei persoane într-un anumit grad de handicap, în raport de tipul handicapului) o persoană ale cărei funcţii vizuale sunt afectate poate fi încadrată în categoria handicapului (vizual) mediu, accentuat sau grav, iar, în ce priveşte nevăzătorii, aceleaşi norme generale indică soluţia încadrării lor în categoria celor cu handicap grav.
Sursa oficială ↗