Decizia ÎCCJ nr. 16/2015 (RIL)Paragraful 135

Între aceste limite (superioară - cecitatea absolută - sau cea mai gravă formă de handicap grav şi, respectiv, inferioară - cecitatea relativă), aceleaşi texte indică două stadii de cecitate relativă: VAO < 1/25 până la 1/50 - grav fără asistent personal şi VAO Astfel cum deja s-a arătat, Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (însoţită de legislaţia secundară adoptată pentru organizarea aplicării legii - Ordinul nr. 762/1.992/2007), reprezintă dreptul comun pentru încadrarea unei persoane în categoria celor cu handicap mediu, accentuat sau grav, însă Legea nr. 19/2000 sau, ulterior, Legea nr. 263/2010 (legi speciale) conţine o normă derogatorie pentru categoria nevăzătorilor, persoane care, potrivit dreptului comun sau în contextul Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se încadrează în noţiunea de handicap grav. Aşa fiind, în domeniul de aplicare a legii speciale, pentru delimitarea noţiunii de "nevăzători" prevăzute de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi art. 59 din Legea nr. 263/2010 de categoria celor cu handicap (vizual) mediu, accentuat şi grav la care se referă dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, art. 58 din Legea nr. 263/2010, instanţele de judecată erau ţinute a face aplicarea regulilor de interpretare a normelor juridice, între care principiul de interpretare specialia generalibus derogant şi, totodată, să observe dispoziţiile de elaborare a actelor normative, în special, prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora este interzis paralelismul legislativ. Or, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi, ulterior, celor ale art. 59 din Legea nr. 263/2010, regulile anterior menţionate nu permiteau a se asimila noţiunii de "nevăzător" - căreia legiuitorul îi consacră o normă specială - şi categoria persoanelor a căror deficienţă vizuală conduce la încadrarea lor în categoria persoanelor cu handicap (vizual) grav şi, cu atât mai puţin, a categoriei celor cu handicap (vizual) accentuat, având în vedere că acestora (ca şi celor cu handicap mediu) legea le stabileşte un alt regim de facilităţi în vederea dobândirii dreptului la pensie pentru limită de vârstă. Pe de altă parte, o normă juridică nu poate fi interpretată decât în sensul aplicării ei, iar nu în acela de a nu produce niciun efect, pentru că, în caz contrar, s-ar nega însăşi funcţia pozitivă a dreptului; procedând în sensul anterior menţionat, instanţele au lăsat fără aplicare dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, pe cele ale art. 58 lit. a) şi b) din Legea nr. 263/2010, pentru categoria asiguraţilor al căror grad de handicap vizual atrage includerea lor în una dintre aceste categorii juridice, aplicându-le şi acestora norma edictată exclusiv pentru situaţia nevăzătorilor. În plus, au fost ignorate şi alte reguli de interpretare a normelor juridice. Astfel, normele de excepţie sunt de strictă interpretare şi aplicare - exceptio est strictissimae interpretationis; prin urmare, sfera lor de aplicare nu poate fi extinsă la alte situaţii decât la cele strict avute în vedere de legiuitor la adoptarea lor. Cu încălcarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus s-a făcut o distincţie nejustificată între cei cu handicap vizual (grav şi accentuat) şi persoanele cu un alt tip de handicap (fizic, mental, auditiv etc.), susceptibil, de asemenea, de aceeaşi gradare (mediu, accentuat şi grav), în condiţiile legii, substituindu-se reglementarea din art. 47 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, art. 58 lit. a) şi b) din Legea nr. 263/2010 cu cea prevăzută de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 sau, ulterior, de art. 59 din Legea nr. 263/2010. În consecinţă, noţiunea de "nevăzător" din cuprinsul celor două norme va fi explicitată prin sintagma "cecitate absolută", având în vedere distincţiile prevăzute de Ordinul nr. 762/1.992/2007. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de "nevăzător" se referă exclusiv la cecitatea absolută. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2015.VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEICURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEIULIA CRISTINA TARCEAMagistrat-asistent,Ileana Peligrad -----