Decizia ÎCCJ nr. 23/2015 (HP)Paragraful 216

Inculpatul R.G., prin apărător ales, a învederat că există o practică diferită la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la această problemă de drept, identificând, pe lângă decizia de speţă invocată de procuror, cel puţin Decizia nr. 1.831 din 30 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1.871/114/2010, prin care s-a statuat în sensul existenţei doar a infracţiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în condiţiile în care unicul prejudiciu pretins suferit este cel al autorităţii contractante. A apreciat astfel că nu se poate reţine atât infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cât şi infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969 [art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal].