Decizia ÎCCJ nr. 23/2015 (HP)Paragraful 37

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 16.09.2015 · dosar 2.604/189/2013
Paragraful 37
Un membru al Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a solicitat reprezentantului Ministerului Public să-şi expună punctul de vedere privind aspectul sesizat de Curtea de Apel Iaşi, care se referă la ipoteza unui singur prejudiciu cauzat autorităţii contractante (aceasta fiind limita în care instanţa supremă a fost sesizată) şi nu dacă cele două infracţiuni (cea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi cea prevăzută de art. 215 din Codul penal din 1969) pot fi sau nu reţinute în concurs ideal, care este modalitatea în care ar trebui soluţionată sesizarea: ar trebui, în fapt, să se constate că nu este o problemă legată de prejudiciul cauzat autorităţii contractante, ci se referă la prejudiciul cauzat bugetului de stat şi bugetului Uniunii Europene şi, ulterior, să fie reformulată întrebarea pentru a se putea soluţiona problema de drept menţionată.
Sursa oficială ↗