Decizia ÎCCJ nr. 21/2015 (HP)Paragraful 61

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 22.06.2015 · dosar 199/1/2015
Paragraful 61
"(1) Plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei, se va realiza, eşalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, modalitatea de eşalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiţiei, ministrului economiei şi finanţelor, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie" (prin Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2009, cu motivarea că eşalonarea plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei, nu a fost determinată de necesitatea unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, ceea ce contravine prevederilor art. 115 alin. (4) teza întâi din Constituţia României, republicată).
Sursa oficială ↗