Decizia ÎCCJ nr. 20/2015 (HP)Paragraful 24

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 22.06.2015 · dosar 1.813/84/2014
Paragraful 24
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.813/84/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea/aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situaţie de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socio-profesionale, şi dacă se poate considera că prin dispoziţiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportare la celelalte categorii de salariaţi bugetari.
Sursa oficială ↗