Decizia ÎCCJ nr. 20/2015 (HP)Paragraful 28

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 22.06.2015 · dosar 1.813/84/2014
Paragraful 28
1. Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a dispus, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2015 în Dosarul nr. 1.813/84/2014, aflat pe rolul acestei instanţe, în apel, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea/aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situaţie de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socioprofesionale, şi dacă se poate considera că prin dispoziţiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportare la celelalte categorii de salariaţi bugetari.
Sursa oficială ↗