Decizia ÎCCJ nr. 14/2015 (HP)Paragraful 47
Paragraful 47
- Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conţine dispoziţii speciale, cuprinse la art. 175-191, conform cărora angajatorului îi revine obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea salariaţilor cu privire la toate aspectele legate de muncă, cu specificarea clară că obligaţiile salariaţilor în domeniul sănătăţii şi securităţii muncii nu pot aduce atingere responsabilităţii angajatorului, concluzia fiind că legiuitorul a acordat o atenţie sporită acestui domeniu, în acord cu reglementările europene, astfel încât şi chestiunea recunoaşterii condiţiilor de muncă, deosebite sau speciale, trebuie privită în context, ca impunând obligaţii angajatorului fără a putea imputa salariaţilor o anume neglijenţă sub acest aspect. Recunoaşterea acestor condiţii deosebite de muncă deschide dreptul lucrătorilor la pensie mai repede decât în cazul condiţiilor normale de muncă, ca şi dreptul la un punctaj de pensie mărit, în compensarea dificultăţii sporite a muncii, deci ca o compensare a riscurilor de sănătate suferite;
Sursa oficială ↗