Decizia ÎCCJ nr. 12/2015 (RIL)Paragraful 101

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 08.06.2015 · dosar 6/2015
Paragraful 101
Condiţiile de exercitare a acţiunii au fost reglementate iniţial prin art. 12 din Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile terenurilor cu sau fără construcţii, cu modificările ulterioare. Pe calea acestei acţiuni, părţile unui antecontract de vânzare-cumpărare, în sarcina cărora s-au născut, în principal, obligaţii de a face - de a-şi da fiecare consimţământul la încheierea contractului autentic translativ de proprietate - au avut posibilitatea de a obţine executarea acestora în natura lor specifică, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic.
Sursa oficială ↗