Decizia ÎCCJ nr. 21/2015 (HP)Paragraful 29

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 04.06.2015 · dosar 20.257/55/2014
Paragraful 29
Pe fondul cauzei a apreciat că pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii este necesar ca folosirea fără drept a obiectelor periculoase să se realizeze în unul dintre locurile şi împrejurările expres prevăzute de textul de incriminare; dacă cerinţa iniţială cu privire la locul săvârşirii faptei nu este îndeplinită, practic nu se realizează corespondenţa între fapta concretă şi forma tip prevăzută în norma de incriminare; ca atare nu este îndeplinită condiţia tipicităţii şi, pe cale de consecinţă, în ipoteza infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, operează o dezincriminare în concret dacă locul unde a fost săvârşită fapta din legea anterioară nu se regăseşte printre cele expres şi limitativ prevăzute de noul text de lege, art. 372 din Codul penal.
Sursa oficială ↗