Decizia ÎCCJ nr. 10/2015 (RIL)Paragraful 73
Paragraful 73
Prin Decizia nr. 466 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, invocând, de asemenea, jurisprudenţa anterioară referitoare la stabilirea bazei de calcul al pensiilor în funcţie de anumite categorii de venituri realizate de salariaţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, prin care a reţinut că "verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti." [...]
Sursa oficială ↗