Decizia ÎCCJ nr. 10/2015 (RIL)Paragraful 112
Paragraful 112
În al doilea rând, verificând dacă dispoziţiile art. 518 din Codul de procedură civilă se aplică Deciziei nr. 19/2011, se observă că, potrivit principiului tempus regit actum, aceasta a fost pronunţată în baza art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865, fiind supusă regimului juridic instituit de vechiul cod. Spre deosebire de noua dispoziţie procesual civilă care, în art. 518 din Codul de procedură civilă, include şi o reglementare ratione temporis a întinderii efectelor juridice ale deciziilor pronunţate în interpretarea legii, vechea reglementare nu avea o astfel de normă ce ar fi putut fi interpretată cu privire la efectele Deciziei nr. 19/2011. Or, art. 518 din Codul de procedură civilă se aplică hotărârilor pronunţate în interesul legii după intrarea în vigoare a noului cod de procedură. În consecinţă, şi din această perspectivă, dispoziţiile art. 518 din Codul de procedură civilă nu pot constitui obiect al interpretării în această cauză care are ca obiect o decizie pronunţată în baza vechiului cod de procedură civilă.
Sursa oficială ↗